Buddha
Povestea vieții lui Buddha a început în Lumbini, lângă granița dintre Nepal și India, în urma cu 2600 de ani.
Deși s-a născut cu statutul de prinț , și-a dat seama ca experiențele condiționate nu îi pot oferi fericirea pe termen lung sau protecție împotriva suferințelor.
După o lungă călătorie spirituală, a ajuns la meditația profundă, în cadrul căreia și-a dat seama de natura mintii umane. Buddha a atins starea de fericire necondiționată și de durată.
Aceasta stare a mintii este eliberata de emoțiile deranjante și se exprimă prin neînfricare, bucurie și compasiune activa.
Pentru restul vieții sale, Buddha a invatat pe oricine care îl întreba cum poate ajunge la aceeași stare.
India în vremea lui Buddha era foarte deschisa spiritual . Fiecare viziune filozofica majora era prezentată în societate și oamenii se așteptau ca spiritualitatea sa le influențeze viata de zi cu zi în moduri pozitive.
În acest moment , Siddhartha Gautama, viitorul Buddha, se năștea într-o familie regală. Pe măsură ce creștea, Buddha devenea din ce în ce mai inteligent și mai plin de compasiune.
Înalt, puternic și frumos, Buddha aparținea casei Warrior. Se prezisese ca va deveni fie un mare rege ,fie un lider spiritual. Părinții săi își doreau un conducător puternic pentru regatul lor,asa ca au încercat sa ii ascundă natura nesatisfăcătoare a lumii lui Buddha.
Îl înconjurau cu orice lucru care îi aducea plăcere.Iar soția sa , Yasodhara, a devenit a lui după un concurs cu arcul.
Deodată la vârsta de 29 de ani , s-a confruntat cu suferință. Într-o excursie rara în afara palatului sau luxos , a văzut o persoana foarte bolnava.A doua zi a întâlnit un bătrân bolnav și pe cineva care decedase.
S-a supărat, dându-și seama ca bătrânețea, boala și moartea vor veni în viața tuturor persoanelor pe care le iubea.
Buddha și-a dat seama ca perfecțiunea pe care o cauta în afară era in interiorul său. Adrcis să-și părăsească responsabilitățile regale și familia pentru iluminarea completa. Trecutul, prezentul și viitorul, aproapele și deoarece s-au topit într-o stare radiantă de fericire intuitivă.
Ulterior, a predat în mod constant învățămintele sale timp de 45 de ani.
De-a lungul vieții sale , Buddha si-a încurajat studenții sa pună la îndoială învățăturile sale și sa le confirme prin propriile experiente. Această atitudine non-dogmatică caracterizează în zilele noastre budismul.